Vieți paralele
Nu… Nu am să scriu despre dimensiuni paralele, despre lumi transcedentale, forțe oculte sau altele de genul acesta. Este vorba de cei de lângă noi, necunoscuții de care ne ciocnim zilnic în mașini, tramvaie, metrou, lucuri publice, supermarketuri. De cele mai multe ori viețile noastre merg în paralel, însă sunt momente în care devenim voit sau fortuit spectatorii dramelor lor, a bucuriilor sau a micilor discutii cotidiene. Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu spectatorul unor momente sensibile, comice sau din contră dureroase. Fără să vreau mă surprind urmarind vreo discuție aprinsă între o mama și fiica ei adolescentină, sau vreun dialog spumos între o mămică și nepoțelul abia ieșit de la grădiniță. Sunt frânturi de viață care adesea mă pun pe gânduri, care uneori imi stârnesc curiozitatea de a afla mai multe despre cei implicați, alteori mă dezgustă și rămân cu o amintire cu gust de mucegai.
Unele replici mă năucesc cu profunzimea lor, altele ma amuză prin inocență și naivitate, unele sunt comice și-mi fac sufletul să râdă în hohote, altele sunt dezarmante, dureroase… Adesea am (avem cu totii) obiceiul de a judeca oamenii dupa prima impresie, dupa hainele, mimica si gestica lor. Insa de multe ori mi s-a întâmplat să aud vreo vorbă înțeleaptă de la o perosană pe care n-as fi dat doi bani….
De ce nevoia de a imortaliza crâmpeie din existenta unor necunoscuti veniti de niciunde, plecati care incotro? Pentru ca sunt ore din viata pe care le petrec in compania lor (troleu, autobuz…) si pentru ca uneori viata celor de langa noi poate parea mai interesanta, mai plina, mai captivanta decat a noastra. Pentru ca se poate invata cate ceva din experientele celorlalti, fara a mai avea teama, suspiciunea ca anumita replica a fost spusa din compasiune sau alte interese. Pentru ca vietile paralele – surprinse fara acordul, stirea sau voia actorilor – sunt privite cu obiectivitate si luciditate.
