Versuri

Citim, cantam, ne jucam, lumina surade, timpul devine incandescent. De atata veselie, umbrele tac si asculta fascinate cum Fericirea ne imbraca in tonuri calde, senine. Zeitei André ii place teribil de tare sa citim, insa la fiecare imagine noua asteapta sa ii spun o poezioara sau un cantecel. Atunci scotocesc grabnic prin cotloanele luminoase ale copilariei mele vreuna si i-o asez vesela pe buze. Repeta fascinata ceea ce spun, aratandu-mi iar si iar imaginea impricinata. Sunt insa si momente in care nu imi amintesc vreo rima saltareata si atunci inventez rapid ceva care sa-i incante chipul. Si din valurile iubirii, din paginile cu povesti si inocenta zambetului ei, zamislesc versuri saltarete, zglobii, cu rime imperechate cu puritatea si nostalgia copilariei mele. Pe toate le gasiti aici- Versuri pentru cei mici.

Uneori insa, de-atata liniste ma regasesc in varf de gand, sufletul ma ustura si ma prabusesc in mine fara intoarcere. In clipele golite de culori, cosmice doruri se-nfig in unghii si scrijelesc litere acide, firave, ca-ntr-o zbatere rasucita a luciditatii. Dansul tulburator al cuvintelor ma prinde in hora si nu ma pot opri pana nu ard pe rug cateva versuri satioase- ofranda Zeului Linistii.  Apoi cad istovita, zgomotul inimii cade ucis. Tremurul interior s-a preschimbat in rime zbarcite. De-as fi Manole, as zidi la temelia lor chipul iubit, insa sunt doar o Ana, asa ca imi zidesc inima in fiecare litera si imi construiesc aripi din cuvinte, sperand sa ma inalt spre soare. Insa de fiecare data sfarsesc intr-un vaiet prelung, dureros. Apoi astept iar dansul initiatic  al cuvintelor…  In urma raman Versuri pentru cei mari.