Ssst!… Măicuţa gerului,
Cu mânuţa îngheţată,
Bate-n poarta cerului
Şi întreabă supărată:
- Unde-s stelele de sus?
- Iaca, nu-s!
Vântul râu le-a scuturat
Şi le-mprăştie prin sat.
Uite, una s-a desprins
Dintr-o margine de nor…
- Oare-a nins?
- E un fulg şi-i cel dintâi,
Şi aduce-n vânt ninsoare,
Drumuri albe peste văi,
- Râs curat în ochii tăi,
Sănioare, zurgălăi… (Ninsoarea – Otilia Cazimir)
Si cu atatea incantatii aduse stelutelor dansatoare, iata-le poposind in sufrageria noastra si transformandu-se in omuleti de zapada. Cum?Iaca- asa!
Am adunat cateva ingrediente simple, le-am amestecat cu multa grija si indemanare, le-am croit si lipit si priviti ce a iesit!
Ingrediente:
- * 1 foaie colorata (albastru de preferinta)
- * 4 dischete demachiante,
- *4 ochisori, putina vata (pentru fulgii de nea) si
- * 1 foaie de alta culoare pentru palariuta, nasuc, gurite si nasturei
- * Lipici
- * Foarfeca
Preparare:
- Se lipesc dischetele pe coala albastra in asa fel incat sa iasa 2 omuleti de zapada.
- Se lipesc ochisorii / sau se pot desena cu o culoare neagra
- Se decupeaza si se lipesc palariile, nastureii, gurita si nasuculApoi bucatele mici de vata lipite vor fi fulgii de nea…
Noi ne-am distrat tare bine, am ras, am invatat si poezioara Otiliei Cazimir si in final ne-am pozat, asa ca sa ne amintim peste timp cum arata o seara de iarna perfecta…
Recunosc ca m-a preocupat, inca inainte de a se naste Andreea, ce pot face pentru a avea un copil fericit. Studiind si rasfoind carti de specialitate am ajuns la concluzia ca reusita si fericirea sunt sinonime cu inteligenta. Un copil inteligent este un copil care reuseste sa se adapteze usor, care cauta si gaseste solutii inedite, care isi pune intrebari, care ridica probleme. Insa un copil inteligent nu este echivalent cu un copil cuminte. Si, recunosc, nici nu mi-am dorit si nici nu imi doresc un astfel de copil.
Asa ca am incercat din prima clipa sa creez un climat adecvat pentru a pune in valoare toate caracteristicile genetice positive pe care le-a mostenit. (caci acolo nu mai pot interveni) Asadar am aflat cateva idei despre ceea c ear putea ajuta micutii sa fie fericiti:
- crearea unei atmosfere relaxante si vesele
- incurajarea copilului sa fie curios si sa cerceteze tot ce-l inconjoara (cu mentiunea ca trebuie securizata zona pentru a nu-l pune in pericol)
- o alimentatie sanatoasa, echilibrata si variata este iar un aspect foarte important
- scurtarea timpului petrecut in preajma unui televizor aprins (de preferat eliminarea lui de tot in primul an )
- muzica este un element care are contributii majore in dezvoltarea micutilor (inca din burtica mamei)
- cititul cu intonatie inca din primele luni de viata. (chiar daca cei mici un inteleg sensul cuvintelor, tonalitatea si inflexiunile din vocea povestitorului il vor face mai tarziu sa comunice mai usor). Se stie ca tonalitatea reprezinta 38 % din procesul de comunicare, 52 % ii revine limbajului non-verbal (mimica, gestica) si doar 7% cuvantului propriu-zis.
- Miscarea in aer liber – ajuta oxigenarea creierului si aduce un plus de sanatate
- Interactiunea cu alti copii ii ajuta sa isi dezvolte abilitatile de comunicare, relationare, acceptare a altor puncte de vedere, opinii
- Momente de tandrete, de alint si masaj – sunt perfecte pentru dezvoltarea emotionala a copilului
- Inscrierea la anumite sporturi, dans, invatarea unui instrument, inot, sah – ajuta la adaptarea copilului la situatii noi, insusirea unor reguli simple.
- Jocul – se stie prea bine ca cei mici invata jucandu-se. Recunosc ca nu sunt adepta jucariilor de plus, care in numar mare sunt inutile, ocupa spatiu si sunt magazii de praf. Sunt utile cateva, ca modalitate de interactiune, pentru a putea constitui mici scenete, etc. Insa am preferat sa-i cumpar tot felul de jucarii educative, utile. Cum ? Punandu-mi mereu intrebarea ce abilitati i-ar putea dezvolta jocul respectiv micutei mele: rabdarea, indemanarea, imaginatia, jocuri care-i dezvolta logia, orientarea in spatiu, sau poate abilitati lingvistice/matematice.
Inca de cand era Andreea foarte mica, ne-am jucat, am pictat, desenat, construit din hartie, plastilina si alte materiale de prin casa. Am facut colaje, am insufletit ursuleti, girafe, iepurasi, am creionat fete triste sau zambitoare, am invatat animalutele construindu-le din ceea ce aveam la indemana prin casa, am lipit, am decupat, am mazgalit, am retusat si tot asa…. Am asezat toate lucrarile intr-un dosarel de care-i tare mandra si-l arata musafirilor asteptand aprecieri.
Acum suntem la faza fiselor, adica diverse foi pe care le printez de pe diverse site-uri, prin care invatam notiuni de genul: mare/mic, lung/scurt, inalt/scund, exterior/interior, gros/subtire, mult/putin, cifrele, adunam pana la 10, literele, labirint, gaseste umbra, multimi cu obiecte de acelasi fel, gaseste diferentele, uneste punctele descoperind figura.
Sunt tare mandra de ea cand o aud ca ma intreaba plina de nerabdare:
- Mi-ai adus fise, mami?
Le lucreaza cu incantare, cu entuziasm si in final, ii rasplatesc bucuria punandu-i o stampila cu super/ very good.
Recunosc ca fiecare joculet, fiecare activitate pe care o facem impreuna ii dezvolta, pe langa abilitatile si cunostintele urmarite de mine, si rabdarea, curiozitatea de a afla lucruri noi, increderea in ea. Deja spune ca-i fetita mare si poate singura sa rezolve sarcini simple si e tare mandra de rezultat.
Imi doresc un copil echilibrat, fericit, implinit, istet, care nu trebuie neaparat sa se supuna rigorilor, normelor si sabloanelor unei societati adesea obtuza. Desi sunt persoane care uneori contesta faptul ca la 11 luni deja facuse cunostinta cu culorile si tinea perfect creionul in mana, ca la 1 an jumatate stia toate literele de tipar, formele geometrice si culorile,ca la 2 ani facea singurica puzzle cu 25 piese, ca la 3 deja stie toate cifrele si face adunari simple pana la 10 si cunoaste aproape toate literele mici de tipar, stie o multime de cuvinte in engleza, cantece si poezii, eu voi continua sa ii satisfac nevoia de cunoastere, atata timp cat este curioasa si dornica sa afle lucruri noi.
Am fost de-a dreptul bulversata cand am aflat ca 80 % din inteligenta adultului se creeaza in primii 4 ani de viata. Atunci mi-am dat seama de rolul urias pe care-l am daca imi doresc un copil fericit si am decis ca ii voi dedica multe clipe din timpul meu, ca o voi stimula continuu pentru a-i dezvlota inteligenta. Voi ce faceti pentru a avea un puiut fericit?
Ma opresc. Imi tin respiratia pentru o clipa. Inspir, expir. Traiesc. E un simplu exercitiu de verificare a faptului ca mai sunt, ca o ciupitura atunci cand realitatea iti da mai mult decat te astepti si vrei sa verifici daca-I vis sau e aievea. Deci Sunt! Privesc in jur si urmaresc multimea de suflete preocupate, care alearga care incotro abatute, ingrijorate, stresate, nelinistite, obosite, triste si ingandurate. Va recunoasteti? Imi vine sa strig: STOP ! Sa-i vad pe toti oprindu-se pentru o clipa. As propune un joc de cateva minute : imaginati-va pentru o clipa ca aveti toate resursele necesare si ca puteti face orice va doriti in viitoarele 30 de minute. Oare ce-ati alege? Si sa nu uit : regula numarul 1- nu inchideti ochii ! NU !…stiu ca-i mai usor asa, insa riscati sa adormiti !
Zambesc putin imaginandu-mi chipurile uimite ale celor din jur. N-am timp de jocuri, ar murmura cateva voci reluandu-si periplul ametitor, n-am imaginatie- vor sopti cei timizi si neincrezatori, nu m-am gandit niciodata la ce mi-ar face cu adevarat placere- ar raspunde altii, meditativ.
Iar am uitat sa respir. Deci : inspir, expir. Traiesc! Imi dau seama 
ca sunt sunt captiva intr-un spatiu si timp care nu-mi apartin. Spatiul, il impart cu vecinii, cu ceilalti calatori (in autobuz), cu colegii de servici. Constat si ma revolt ca-mi revine din ce in ce mai putin spatiu. Adesea stau intr-un picior, alteori constat ca simt suflarea calda a celorlalti in ceafa. Fiecare celula tipa atunci dupa spatiu, apoi amuteste resemnata. Timpul- mi l-am inchiriat. Il dau ca moneda de schimb pentru a putea achizitiona ulterior obiecte rapitoare de timp: calculator, televizor, mp3 sau pentru a putea achizitiona alimente aparent hranitoare- in esenta tot rapitoare de timp (pline de E-uri, injectate, devalorizate).
As vrea sa evadez din aceasta inghesuiala, as vrea sa-mi pot folosi timpul, timpul MEU pe lucruri care-mi fac cu adevarat placere. Si nu e vorba aici de a lenevi, ci de a-l investi in relatia cu mine, cu sotul, cu fetita, cu prietenii- cei la care tin si cu care nu mai reusesc sa impart spatiu si timp. Imi place sa muncesc, insa as vrea sa o fac in felul meu, fara proceduri pline de non-sensuri care-mi dicteaza cum ar trebui sa gandesc, sa scriu, fara program care-mi spune cand e momentul sa respir, sa mananc, sa socializez, fara drafturi care distrug orice urma de imaginatie, creativitate. Zilele mele seamana cu un draft, in care pe alocuri completez spatiile libere …. Si ce am de ales ?! Azi :cumperi…….paine/…lapte, stai intr-un picior in ……182 /….. 282, faci …baie/…dus – in functie de alegerile anterioare.
Apoi cand vine ziua aniversara sau sfarsitul de an, ma opresc si fac bilantul anului : adun Timpul inchiriat si constat ca am dat 90% din timpul meu in schimbul catorva obiecte pe care, uneori ajung sa ne fie mai dragi decat oamenii, sau altele care ne sunt indispensabile si pe care le iubim, poate mai mult decat pe noi.
Respir tot mai sacadat a revolta. Vreau sa ma sustrag acestei nebunii, imi vreau Timpul, am dreptul la spatiu ! As vrea o intoarcere la epoca primitiva (si ma tot gandesc oare cati dintre noi sunt mai evoluati decat acei oameni de Neanderthal), in care sa ma bucur de natura, de timp, de lucrurile simple, de bucuriile marunte. Si cand ma gandesc ca déjà s-a cumparat pamantul de pe Luna !
Gata ! Nu, nu va imaginati ca plec hai-hui in lume. Nu…ca cica nu stiu sa imi vand timpul pe atatia bani cat sa imi ajunga pentru asa ceva. Spun gata pentru ca s-a terminat pauza! Inapoi la draft-uri, inapoi la inghesuiala. Macar atat imi ramane: dreptul la revolta, ca Timp sa iau decizii si sa schimb ceva, nu mi-a mai ramas- l-am inchiriat doar !- si dreptul la exercitii de imaginatie….
Voi ce v-ati dori sa faceti cu adevarat cu Timpul vostru ?!
noiembrie 24th,2011
Aventuri |
1 Comment
La miez de noapte, cu pleaoapele grele de vise, Andreea ma striga din camera ei:
- Mami! Mami! Vinoooo!
Cu pasi mari, cu ochii incetosati, orbecai prin intuneric si ajung langa ea:
- Ce-i? Ai visat urat? – Mami e aici. Hai dormi!
- Nu pot sa dorm! Hai sa chemam ingerasul- sopteste piticuta, printre suspine…
- Hai !- zic eu, fericita ca a venit cu solutia : Inger, ingerasul meu… murmuram impreuna rugaciunea care-l cheama pe ingeras sa o protejeze si sa-i aline visele… Eu sunt mic/Tu fa-ma mare/ Eu sunt slab/Tu, fa-ma tare….
- De ce tare ? Eu nu vreau sa fiu tare ! Eu vreau sa fiu moale si pufoasa ca ursuletul de plus ! – protesteaza vehement Andreea…
- Bine…. Asa ca, invocarea ingerasului are cuvinte noi, sensuri noi… Multumim cerului, ca ingerasul vine si adormim leganate de vise pufoase….
***
In zori, Andreea vine cu sticla ei de apa- sa ii mai pun… Uimita, o intreb:
- Ai baut toata sticla?
- Nuuuuuuu…. N-am baut toata sticla, am baut toata apa din sticla! – raspunde ea, chicotind.
- Aaaaaaaaaa…asa-i- raspund eu, uimita de logica ei si inciudata de gafa mea…..
***
Dupa micul dejun, o aud:
- Mami, imi pui si mie Alga ca Zapada? – sigur mami… Si ii pun desenul animat. Stie ca-i Alba …si ca zapada-i alba…, insa asa a spus cu multe luni in urma si nu reuseste deloc sa se dezvete….
***
Oare voi stiti cum face magarusul?
- Iha, iha….veti spune toti in cor….
Ei bine nuuuuuuu…. Magarusul zice: m-iha….m-iha!- asa spunea ea de zori, plina de entuziasm…
***
Si dupa goana pe magarusul-urs, incepe sa sara in pat.
- Andreea, te rog sa stai frumos in pat ! Te rog sa nu te mai trantesti, ca se strica !- ii spun eu categoric.
- Bine mami! zice ea resemnata si se opreste.
Ma duc sa mai bucataresc cate ceva si dupa vreo doua minute vine si zice:
- Mami, dar buni de ce are voie sa se tranteasca in pat ?
- ………. – muta de uimire, o privesc neincrezatoare si incerc sa gasesc intrebarea potrivita ca ca aflu de ce afirma asa ceva…Insa nu apuc sa pronunt ceva, ca ea continua:
- Pai buni mereu zice: ma duc sa ma trantesc putin in pat….
noiembrie 21st,2011
Aventuri |
No Comments
A venit toamna si odata cu ea si momentul mult asteptat pentru noi si Andreea: iesirea in lume- gradinita.
Dupa pregatirea propriu-zisa, ghiozdanel, rechizite, consumabile, a urmat pregatirea psihologica a micutei: joaca de-a gradinita cu jucariile de plus in care interpretam cum mamica-ursulet isi duce dimineta puiul la gradi, cum puiul ramane acolo sa se joace, sa cante, sa picteze, sa manace si apoi sa faca nani, in timp ce mami-urs si tata-urs sunt la lucru. Apoi cand se trezeste puiul, vine tati-urs si-l ia de la gradi si seara, acasa, se intalnesc toti 3 si povestesc aventurile de peste zi.
Asa ca iata-ne in prima zi de gradi: ea nerabdatoare, eu cu inima ghem de emotii si nelinisti. Am intrat, ne-am schimbat si pana sa strang eu lucrusoarele, ea tusti pe scari, prin clase, de intreba educatoarea daca a mai fost. Nici tu lacrimi, nici tu pupic de la revedere … M-am bucurat si a fost o reconfirmare ca am o fetita sociabila si care se adapteaza usor.
Si zilele curgeau frumos, insa pana sa ne intram noi intr-o rutina, iaca si primele efecte ale socializarii: o minunata otita acuta. Ei si de atunci, adica de vreo 2 luni si mai bine, ne invartim in labirit. Se pare ca nu reusim sa gasim drumul bun, ne tot impiedicam de doua ori pe zi de injectii intramusculare, tratamente dureroase si obositoare. Am presarat in drumul nostru prin labirint (de teama sa nu ne intoarcem pe urmele pasilor nostri) o multime de medicamente, siropele, imuno-stimulatoare, analize, exudate, nopti nedormite, lacrimi de durere, lacrimi de neputinta, lacrimi de furie…
Dupa prima otita acuta, urmata de o raceala, a urmat o a doua otita acuta, asezonata cu o anemie. Ca sa fie tacamul complet! Am trecut prin faze si stari contradictorii: de la revolta, neputinta, acceptare, furie…. Inca suntem sub tratament si intrezarim iesirea din labirint insa, trebuie sa recunosc, dupa prima otita, am mai trecut prin aceasta senzatie. Deci asteptam. Iar aceasta asteptare, aceasta neputinta a mea de a-mi trata copilul, recunoasterea faptului ca trebuie s ama las pe mana doctorilor, ma doare. Privesc suferinta micutei, incerc sa-i fac mai usoara aceasta experienta, insa cum sa-i explici puiului necesitatea aceptor tratamente nesfarsite si dureroare?
Si culmea, in loc sa gasesc eu modalitati de a o inveseli, tot ea e cea care reuseste sa ne aduca zambetul pe buze:
- in primele zile, dupa antibioticul intra-muscular, plangea mitifica si spunea: ma doarrrrrrrre, tarrrrrre – cu un r perfect (pentru 3 anisori) de starnea zambetele si invidia parintilor de pe acolo.
- Pe la jumatatea tratamentului – tot printre lacrimi, suspinand, i-a spus asistentei: Cum te cheama? …A, Vivi.. Vivi, te rog sa ma ierti ca n-am stat cuminte, dar n-am putut.
- Spre final, resemnata, spunea- mami, intai ne jucam putin si apoi imi schimbi bulinuta (adica plasturele), ca trebuie sa ma fac bine….
Si tot invartindu-ne noi prin labirint, s-a facut iarna. Cu regret realizez ca nu am apucat sa ne bucuram de culorile toamnei, de razele soarelui reflectate de frunzele ruginii. Mi-e dor de iesirile cu ea in parc, sa o vad alergand si razand printre copacii cu ramuri curgatorare. M-am multumit cu un colaj de poze de sezon, si mi-am promis ca la toamna ce-o sa vie o sa ne luam revansa…
Pana atunci sper sa gasim iesirea din labirint si sa invatam lectia care trebuie din aceasta experienta neplacuta. … Imi staruie insa, pe buze, o intrebare : unde am gresit/unde gresesc ?
noiembrie 17th,2011
Aventuri |
1 Comment
Astept cu emotie revederea cu un amic bun pe care l-am intalnit la Amsterdam. Vine pentru prima data in Romania, pentru 5 zile si urmeaza sa facem o incursiune in traditie, istorie, parcuri naturale, credinta si valorile autohtone. E greu sa alegi ceva reprezentativ pentru Romania unui strain, sa-i arati adevarata fata a oamenilor, frumusetea si deversitatea peisajelor. Avem o tara minunata insa din pacate prea putin pusa in valoare. M-am gandit indelung asupra programului si obiectivelor pe care urmeaza sa le vizitam…. Asadar in linii mari cam asa va arata programul urmatoarelor zile:
- ziua 1- Suceava- de la aeroport vom inchiria de la Autonom o masina, pe care am rezervat-o deja on-line. E o facilitate perfecta atunci cand iti doresti sa calatoresti prin tara. Autonom Rent a Car este cea mai mare firma de inchirieri masini din Romania: au o acoperire nationala - 33 de locatii in 23 orase – si un parc auto de peste 800 de autoturisme noi. Ofera servicii de inchirieri masini si in principalele aeroporturi. Am apelat frecvent la serviciile lor ireprosabine de rent a car la preturi oneste. Un sejur de vis inseamna autonomie, libertate de miscare asa ca Autonom este solutia perfecta. De ce Suceava? Pentru ca este leaganul primului stat centralizat Moldova, cu fondotori ai culturii europene cum ar fi: Bogdan, Petru Musat, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare. Pamant al legendelor, aceasta este un loc unde istoria e prezenta pretutindeni. Asadar, dupa cazare vom merge sa vizitam Manastirea Sucevita.
- ziua a 2-a- Vom merge la Gura Humorului si apoi Manastirea Voronet. Expresia artistica a dreptei noastre credinte, a rafinamentului si gustului pentru frumos a neamului nostru, Sf. Manastire Voronet indeamna la reculegere si incanta inima si mintea privitorului. Drumul pitoresc si peisajele mirifice il vor impresiona cu siguranta pe prietenul meu.
- ziua a 3-a – Vom porni in zori spre Sibiu. Ruta va fi Piatra Neamt, Sighisoara, Sibiu. Va fi o incursiune in istoaria medievala si in acelasi timp se va rasfata cu peisaje de vis care pot concura cu siguranta cu ceea ce este in Europa… Rezervatiile naturale pe care le vom strabate, incanta sufletul si sunt o ocazie unica de a face niste poze inedite, unice. Culorile toamnei, defileurile si trecatorile ne vor rasfata simturile. Cu siguranta se va indragosti de aceasta Romanie salbatica. Odata ajunsi si cazati in Sibiu, pe seara ne vom opri o clipa la Podul Minciunilor. Aflat in Piata Mica din Sibiu este o atractie faimoasa a acestui oras, fiind primul pod din fier turnat construit in Romania. De fapt, ceea ce atrage si intriga la Podul Minciunilor este denumirea ce a dat nastere la numeroase legende. In general, se spune ca in momentul in care o persoana care sta pe pod va spune o minciuna, podul se va prabusi.
- ziua a 4-a- va fi rezervata pentru Pestera Ursilor si Palatul Brukental. Cu siguranta va fi impresionat de interiorul Pesterii ce se distinge cantitatea impresionanta de urme si fosile ale ursului de caverna. Iar Palatul Brukental va fi o incursiune in arta romaneasca. Si daca nu va fi prea entuziasmat de ceea ce regasim acolo, cu siguranta arta culinara autohtona il va incanta.
- ziua a 5-a – la miez de noapte vom inapoia masina inchiriata de la Autonom si vom zbura spre Constanta. De acolo vom inchiria o alta masina si ne vom continua periplul prin Delta. De ce Delta? Pai nimic nu se poate compara cu acest colt de natura salbatic si plin de peisaje sublime. Plecarea lui va fi de pe aeroportul din Constanta, insa eu voi inapoia masina in Bucuresti. Asa-i mai simplu si mai comod.
- Acest articol a fost scris pentru Superblog 2011- etapa nr 4.
Trenul se opreste cu un scartait asurzitor. Ma amestec prin multimea de calatori. Ploaia imi picura pe pleoape. Scot repede pelerina din buzunarul gentii de calatorie. In sfarsit sunt aici: Venetia- orasul meu de suflet. Acest oras pe jumatate rupt din basme, pe jumatate o capcana turistica. Venetia- de o frumusete flatanta si suspecta in acelasi timp. (Thomas Mann)
Lumina din amurg se revarsa peste orasul plutitor, imprimandu-i o culoare ireala. Scot ghidul turistic din geanta. Zambesc fericita. Geanta mea draga. E ca un licurici. In Venetia medievala exista o meserie- codega – care era o persoana pe care o angajai sa mearga noaptea in fata ta cu un felinar aprins, sa te conduca, sa tina la distanta spiritele malefice, sa iti ofere incredere si sa te protejeze pe strazile intunecate. Asa e si geanta mea – e codega mea, varianta de voiaj.
Geanta de calatorie pe roti de la American Tourister in Romania are toate calitatile unei codega: imi ofera incredere, ma protejeaza, e usoara si comoda, de calitate si perfecta pentru o calatorie a sufletului prin ganduri si frumuseti. Am cautat-o indelung pana am gasit-o, am angajat-o si acum sunt foarte multumita.
Imi doream o geanta de calitate mica dar incapatoare unde sa pot pune tot ceea ce e nevoie pentru sejururile scurte de week-end pe care le fac frecvent in cautarea de articole inedite pentru revista: un ghid turistic, pelerina de ploaie, carduri, cateva schimburi, cosmeticele, aparatul foto si camera video, cardurile si actele. O geanta in care toate sa-mi fie toate la indemana, sa o pot transporta usor, sa fie dintr-un material impermeabil ca sa fie toate in siguranta, sa fie eleganta si stilata si la un pret accesibil. Am pornit prin magazine in cautarea unei genti care sa indeplineasca cele cateva asteptari. M-am oprit la Real,- si deodata am vazut-o – geanta mea, geanta perfecta pentru un sejur minunat: geanta de calatorie pe roti de la American Tourister in Romania:
- - Dimensiunea perfecta- 79 x 19.5 x 33 cm
- - Avea un buzunar frontal usor de accesat si incapator cu dublura de protectie – perfect pentru ghidul turistic, sticla de apa, pelerina de ploaie
- - Curea de umar ajustabila si detasabila cu maner captusit – perfect pentru transport usor
- - 2 buzunare interioare cu fermoar – minunate pentru a putea gasi rapid cele necesare
- - Ce m-a incantat din prima clipa era faptul ca avea si roti rezistente plastic cu structura din otel si un maner retractabil din aluminiu usor cu design ergonomic pentru o rulare usoara.
Deci era perfecta: calitate, marimea ideala pentru un sejur scurt, stilata, eleganta. Si pretul- mmm incantator – Real,- avea o oferta la gama de bagaje American Tourister in Romania cu 60% reducere. Asadar n-am mai stat pe ganduri si am cumparat-o. De atunci suntem nedezlipite.
Geanta a devenit codega mea… Iar Venetia …ah Venetia- orasul meu de suflet, orasul unde am invatat ce inseamna Dolce far niente- adica placerea de a nu face nimic. Aici am avut o revelatie: reusita in viata poate fi masurata prin voluptatea si rafinamentul cu care reusesti sa nu faci nimic…. Sau poate un singur lucru- sa angajezi codega….
Acest articol a fost scris pentru Superblog 2011 – etapa nr.2
Mai vesele, mai inspirate, mai zburdalnice…
- Andreea se da in leagan si intra in vorba cu o alta fetita de varsta ei:
- - Cum te cheama?
- - Cristina Rosu. Pe tine?- intreaba la randul ei, surazand…
- - Andreea Albastru….
***
- Intr-o seara, obosita de atata alergatura si ghidusii, o intreb pe Andreea:
- - Cand o sa fii si tu cuminte?
- - Mami, eu nu am timp sa fiu cuminte!….
***
Dupa o zi de serviciu, ma intorc acasa unde ma intampina plina de verva…
- - Mami, de ce te-ai intors la mine? Mi-a fost dor de tine!
- - Si mie mi-a fost dor de tine, d-asta m-am intors- raspund eu repede… (poate prea repede )
- - Pai si maine te duci la serviciu? zice ea ingandurata…
- - Da, sigur!
- - Pai nu iti mai e dor de mine?
mai 2nd,2011
Aventuri | tags:
1 mai |
2 Comments
Zi senina de Florii. Intr-o clipa de inspiratie ne hotaram sa mergem la Shitul Ganeasa, la cativa km de Bucuresti. Loc minunat, departe de tumultul orasului, inconjurat de padure si apa, spatiu de taina, de regasire si meditatie. O oaza de liniste si pace, o oaza de verdeata, de credinta, iubire si har.
Andreea s-a bucurat de taina impartasaniei, retinuta la inceput, increzatoare dupa cateva minute… O experienta unica, benefica si minunata pe care o vom repeta cu siguranta…. Va las in compania pozelor….
Si pentru ca cei de la Edukid.ro ne-au invitat la concurs, ne-am propus sa raspundem invitatiei si sa petrecem cateva minute lipind, pictand, colorand, invatand.
Cu totii stim ca Iepurasul de Paste este un personaj simpatic si vesel, cu urechi lungi si rozalii, cu blanita alba si moale si un nasuc prietenos. Dar oare cum ar arata Iepurasul edukid.ro?
Asa ca ne-am luat la intrebari imaginatia, am adunat la un loc materialele disponibile prin casa, ne-am asezat la masuta de lucru si va invitam sa vedeti cum arata Iepurasul edukid.ro in viziunea noastra.
- Materiale folosite:
- - un carton colorat
- - un desen cu iepuras
- - lipici fluid
- - orez
- - malai
- - cacao sau praf de ciocolata calda/ cafea macinata
- - acuarele/pensule
- - voie buna
- - rabdare
Modalitate de preparare : (rezultatul e delicios – ca o prajitura- asa ca nu am ales intamplator cuvantul)
- Se deseneaza de mamica (sau copilas- daca e mai maricel) un iepuras pe cartonul colorat. Apoi cu lipiciul se traseaza linii peste care se lipeste orezul. Apoi se scutura surplusul. Urmeaza sa se traseze linii cu lipiciul si sa se acopere cu malai, ciocolata in functie de imaginatie si dorinta copilului. E bine ca surplusul sa fie scuturat pentru a nu pata cartonul.
La final orezul alb poate fi pictat cu acuarele sau carioci. (tinand cont ca Andreea are doar 2 ani jumatate, am preferat acoarele, pentru ca nu pateaza si nu se murdareste pe maine de la ele- cum e in cazul cariocilor.)
Rezultatul? Priviti:
