Autoportet

Cine sunt eu? Daca as sti, as marturisi tuturor… Nu stiu cine sunt, de ce sunt si cat voi parcurge din acesta calatorie ametitoare in jurul meu, al tau, al timpului. Stiu insa ca imi doresc sa fiu cea mai buna fiica, sora, sotie, mama, iubita, prietena, colega. De cele mai multe ori, insa, nu reusesc si cad istovita de multimea rolurilor pe care incerc sa mi le asum cu responsabilitate. Pe scena vietii am fost intotdeauna regizorul, scenaristul din umbra, care oscileaza intre a iesi in fata, pentru a fi aplaudat si a ramane tacut, misterios, insa indragit pe ascuns. Imi ascund chipul de mine, insa imi pun sufletul sa alerge printre litere si cuvinte, sa le aleaga pe cele care se contopesc cu emotiile resimtite. In indiferenta trairilor comune, sangele-mi curge captiv. Fierb de nerabdarea de a cuprinde dimensiunile infinite ale lumii, stiind insa ca visez in van izbanda.

Am avut o evolutie fireasca: scoala, liceu, job, facultate, masterat, pe care le-am trecut cu brio, prietenie, logodna, casatorie, copil. Insa la scoala vietii sunt mereu corigenta. Am parcurs constiincioasa materii precum: elevul singuratic, adolescentul neinteles, liceanul tocilar, studentul grabit, apoi seful imposibil, iubitul neinitiat, dragostea absoluta si imposibila, pacatul dureros de dulce, dragostea inteleapta, tradarea banala. Mi-am facut toate temele, am repetat ideile principale, am raspuns la toate intrebarile insa mereu sunt corigenta. Nu reusesc sa surprind rational esentialul. Si asta pentru ca rational si pragmatic sunt cuvinte pe care inima mea nu le poate intelege, patrunde.

Nu stiu cine sunt, insa stiu ca SIMT. La ceas de taina, ursitoarele mi-au daruit o inima defecta (la propriu si la figurat)… Da ! Da! Si uite asa, din a fi, ma definesc prin a simti. Viata s-a prelins in mine si m-a invatat sa curg in cuvinte. Asa s-au nascut jurnale, scrisori, versuri si acum aceste randuri pe care sper sa ai ragazul sa le citesti cu sufletul.

Si ce poti face cu o inima arzand? Nesfarsite izbucniri ale vietii imi umplu inima de un tumult asurzitor. Atunci iau literele la zor si le pun sa fie ecoul incercarilor, experientelor, aventurilor. Degetele freamata de dorul de a se intalni cu tine, sa-ti impartaseasca impresiile, sa-ti simta privirea ce rapune textul naravas. Te chem de fiecare data cand am nevoie sa-mi amintesc ca sunt. Cand nu ma mai recunosc in nimeni si in nimic, atunci revin cu drag aici, sa ma intalnesc cu tine…

Cine sunt eu? Sunt, ca si tine, un calator framantat de intrebari, angoase, bucurii, rutina. Incerc sa evadez din acest vartej halucinant prin cuvinte. Uneori reusesc sa opresc timpul, sa-l regasesc, sa inghet momentele unice pentru a le retrai in clipele mohorate.