Viata ca draft

          Ma opresc. Imi tin respiratia pentru o clipa. Inspir, expir. Traiesc. E un simplu exercitiu de verificare a faptului ca mai sunt, ca o ciupitura atunci cand realitatea iti da mai mult decat te astepti si vrei sa verifici daca-I vis sau e aievea. Deci Sunt! Privesc in jur si urmaresc multimea de suflete preocupate, care alearga care incotro abatute, ingrijorate, stresate, nelinistite, obosite, triste si ingandurate. Va recunoasteti? Imi vine sa strig: STOP ! Sa-i vad pe toti oprindu-se pentru o clipa. As propune un joc de cateva minute : imaginati-va pentru o clipa ca aveti toate resursele necesare si ca puteti face orice va doriti in viitoarele 30 de minute. Oare ce-ati alege? Si sa nu uit : regula numarul 1- nu inchideti ochii ! NU !…stiu ca-i mai usor asa, insa riscati sa adormiti !

               Zambesc putin imaginandu-mi chipurile uimite ale celor din jur. N-am timp de jocuri, ar murmura cateva voci reluandu-si periplul ametitor, n-am imaginatie- vor sopti cei timizi si neincrezatori, nu m-am gandit niciodata la ce mi-ar face cu adevarat placere- ar raspunde altii, meditativ.

            Iar am uitat sa respir. Deci : inspir, expir. Traiesc! Imi dau seama ca sunt sunt captiva intr-un spatiu si timp care nu-mi apartin. Spatiul, il impart cu vecinii, cu ceilalti calatori (in autobuz), cu colegii de servici. Constat si ma revolt ca-mi revine din ce in ce mai putin spatiu. Adesea stau intr-un picior, alteori constat ca simt suflarea calda a celorlalti in ceafa. Fiecare celula tipa atunci dupa spatiu, apoi amuteste resemnata. Timpul- mi l-am inchiriat. Il dau ca moneda de schimb pentru a putea achizitiona ulterior obiecte rapitoare de timp: calculator, televizor, mp3 sau pentru a putea achizitiona alimente aparent hranitoare- in esenta tot rapitoare de timp (pline de E-uri, injectate, devalorizate).

            As vrea sa evadez din aceasta inghesuiala, as vrea sa-mi pot folosi timpul, timpul MEU pe lucruri care-mi fac cu adevarat placere. Si nu e vorba aici de a lenevi, ci de a-l investi in relatia cu mine, cu sotul, cu fetita, cu prietenii-  cei la care tin si cu care nu mai reusesc sa impart spatiu si timp. Imi place sa muncesc, insa as vrea sa o fac in felul meu, fara proceduri pline de non-sensuri care-mi dicteaza cum ar trebui sa gandesc, sa scriu, fara program care-mi spune cand e momentul sa respir, sa mananc, sa socializez, fara drafturi care distrug orice urma de imaginatie, creativitate. Zilele mele seamana cu un draft, in care pe alocuri completez spatiile libere  …. Si ce am de ales ?! Azi :cumperi…….paine/…lapte, stai intr-un picior in ……182 /….. 282, faci …baie/…dus – in functie de alegerile anterioare.

          Apoi cand vine ziua aniversara sau sfarsitul de an, ma opresc si fac bilantul anului : adun Timpul inchiriat si constat ca am dat 90% din timpul meu in schimbul catorva obiecte pe care, uneori ajung sa ne fie mai dragi decat oamenii, sau altele care ne sunt indispensabile si pe care le iubim, poate mai mult decat pe noi.

          Respir tot mai sacadat a revolta. Vreau sa ma sustrag acestei nebunii, imi vreau Timpul, am dreptul la spatiu ! As vrea o intoarcere la epoca primitiva (si ma tot gandesc oare cati dintre noi sunt mai evoluati decat acei oameni de Neanderthal), in care sa ma bucur de natura, de timp, de lucrurile simple, de bucuriile marunte. Si cand ma gandesc ca déjà s-a cumparat pamantul de pe Luna !

           Gata ! Nu, nu va imaginati ca plec hai-hui in lume. Nu…ca cica nu stiu sa imi vand timpul pe atatia bani cat sa imi ajunga pentru asa ceva. Spun gata pentru ca s-a terminat pauza! Inapoi la draft-uri, inapoi la inghesuiala. Macar atat imi ramane: dreptul la revolta, ca Timp sa iau decizii si sa schimb ceva, nu mi-a mai ramas- l-am inchiriat doar !- si dreptul la exercitii de imaginatie….

Voi ce v-ati dori sa faceti cu adevarat cu Timpul vostru ?!