Celibatar sau familist

Voi continua seria scurtelor relatari despre existentele necunoscutilor cu care ma intersectez in drumul meu. Si nu pentru ca experientele lor sunt mai spectaculoase ca ale mele ci pentru ca, uneori, crampeie din conversatiile lor reusesc sa ma smulga din gandurile mele.

Mai zilele trecute, doua femei la vreo 60 de ani vorbeau despre copiii lor. Se vede treaba ca se revazusera dupa ceva vreme ca povesteau despre evolutia norocoasa sau nefericita a acestora.

- Si fata, ce face?- ca parca aveati si o fata, asa-i?
- Da o fata frumoasa foc! S-a maritat, are si un copil. De fapt ma duc chiar sa imi iau nepotul de la gradinita. Doar ca stau la cuscrii, ca n-au reusit sa-si ia casa.
- Ei! Dar macar are o familie. Toata ziua ii spun si eu lu’ al meu sa se insoare.
- Nu-i graba. Cati ani are?
- Este. Ca are deja 40 si ii spun: Insoara-te, mama, ca sa vina sotia ta sa ne ajute si pe noi. Sa ne faca si noua o mancare, curat, sa spele. Ca noi suntem batrani deja….

Noroc ca au coborat cele doua doamne respectabile, pentru ca cu greu cred ca as fi reusit sa ma abtin sa fac vreo remarca de genul: Pentru toate astea exista menajera- nu nora. M-am multumit sa-l felicit in gand pe fiul neascultator. Si nu pentru ca nu si-a intemeiat o familie, ci pentru ca, daca are deja vreo relatie, o tine ascunsa de ochii parintilor. Nu sunt impotriva familistilor, nici pentru. Fiecare are libertatea de a alege sa fie fericit singur, in cuplu, sau asa cum isi doreste. Nu sunt impotriva femeilor gospodine, care au grija de casa, copii si mai gasesc resurse si pentru dezvoltare peronala sau profesionala. Insa ma revolta cumplit ideea ca un barbat- oricare ar fi el, sa ia o sotie doar pentru ca sa faca mancare si curatenie socrilor….

Share/Save